Vis spulberat?

Trec zilele de parca ar zbura cu turbo jet’ul, si tu nu mai apari. Stau la acelasi colt de strada, la aceleasi ore in aceleasi zile de vineri si te astept, dar tu nu apari. Incerc sa te gasesc printre mii de fete zambitoare, dar niciuna nu e a ta…oare ti-a pierit zambetul? Sau e doar impresia unei melancolii autumnale ce s-a impregnat in pielea mea, acum mai alba ca deobicei?.. M-am albit de asteptare, de dor de viata. Mi se sfarseste aerul curat, si incep sa il refolosesc pe acelasi, si asta doar pentru ca sa stau aici si sa te asept. Oare ai devenit un vis spulberat?

Nu-mi fura zambetul, inima nici sufletul. Tu esti si vei ramane aceeasi inima pe care o voi iubi, acelasi chip pe care’l voi privi, aceleasi buze pe care le voi saruta. Nici vantul nu va arunca cu pietre in noi, ne iubeste prea mult. Nici gerul nu ne va atinge, ci ne va lua in bratele’i moi pentru a ne feri iubirea de inghet. Aceeasi viata, acelasi tu, ce mi-as mai putea dori mai mult?

Astazi a fost diferit, iar maine va fi diferit de azi, dar pana cand? Pana cand vei continua sa fii persoana pe care o iubesc, si pana cand vei pastra aceeasi "aparenta" de om indragostit? Poate pentru totdeauna? Poate pana maine? Sau poate pana ieri, si eu am fost prea oarba ca sa vad, sa simt si sa accept. Si totusi traim intr-o lume a sentimentelor neutre, lume in care noi suntem nevoiti sa inventam iubirea, si sa ne’o croim dupa bunul plac, deci chiar s’ar putea sa ma iubesti, dar in felul tau, mai neortodox.