Senzatii tari.

Ma simt batrana, uscata de puteri, supta de realitate si impinsa catre o lume plina de dezastre. Trecerea ireversibila a timpului isi lasa amprenta si peste sufletul meu, ca in alfabetul Braille, se simte, dar nu se vede. Trece azi, si maine vine…fara nicio surpriza in fata, fara niciun fel de vis, nici macar o particica de lumina. Totul e in ceata..Tu te-ai transformat intr’un balaur care imi mananca inima, si care ma face sa sufar mai mult pe zi ce trece. Dar unde e printul? Acel EL mereu asteptat, acel el pe care oricine si l-ar dori, oare apare prea tarziu? Deja mi-ai devorat sentimentele? Sau inca mai e vreo speranta sa fiu salvata? Regaseste-ma viata! Reda-mi libertatea si puterea de a iubi din nou. Salveaza-mi aripile, nu le topi.

Si uite ca da!

Astazi am avut parte de un nou inceput.

Uite ca ce am avut nevoie, am primit, si inca triplu. Lumea e a mea si viata imi zambeste in fiecare dimineata, cu un singur chip. Totul e diferit acum, iar culorile parca se simt mai puternice ca niciodata. Ma orbeste pana si soarele care apune, pentru ca stiu ca maine am sa am motiv sa ma trezesc, sa il vad rasarind. Traiesc pentru mine, si toti cei care ma iubesc, dar si pentru tine, viata. Nimic nu mai e la fel.

Iti multumesc, soarta.

PS: Nu mi’e dor de amintiri!