Nimic nu era mai
plăcut decât acea primă rază de soare, acel ciripit de păsărele sau ca răceala
stropilor de rouă striviți sub tălpile ei. Totuși nu se putea bucura întru
totul de acea hrană sufletească dacă nu îi auzea glasul, acel ecou al
sufletului ei pereche care se pierduse printre crăpăturile tapetului scorojit
de pe pereții camerei ce le fusese martoră iubirii. El plecase.. Și cu toate că
încă îl simțea adânc imprimat în porii pielii, încerca să conștientizeze nevoia
de viață. Simțea sete de aer, de soare și de toate lucrurile mărunte pe care le
uitase încuiate în acel cufăr cu vise. El acționase ca un paravan al viselor
ei, uitase și ce vroia sa devină înainte să-i dicteze el drumul de parc-ar fi
făcut un pact cu Moiraele. Obișnuia să-i împletească fiecare fir de viață în
felul în care i se părea lui că arăta mai bine, fără drept de opinie.Cu toate
astea îl iubise. Învățase să-l iubească mai mult decât pe ea, iar acum, dintr-o
dată își aminti că mai exista și o ea, o ea cu un zâmbet larg pe buze, o ea cu
vise și mult curaj.
Ei bine, pentru ea expozițiunea abia acum începe..
