Sambata, 27 decembrie 2008
Draga jurnalule,
Astazi m-am hotarat sa renasc. Am decis sa imi iau viata in dinti si sa incep o alta poveste. Si uite ca Zeii sunt de accord cu mine. M-am hotarat sa ma plimb. Era asa de frumos afara, in plus era si sambata, si mai era si ziua mea. Asa ca am facut tot posibilul sa ies macar pentru o ora. Ma plimbam prin linistea fulgilor de nea care imi cantau “la multi ani”. Nu stiam in ce parte sa o iau asa ca am inchis ochii si am lasat destinul sa aleaga pentru mine. Exact ca la ruleta ruseasca ,am luat-o spre necunoscut. Am ajuns in fata restaurantului meu preferat, dar spre uimirea mea l-am ocolit. Ma luase un tremur vag, probabil eram prea subtire imbracata, chiar incepusem sa cred ca a fost o idee rea sa ies. Atunci am ajuns in fata fantanii superbe in care obisnuiam sa aruncam monede si sa ne punem cate o dorinta. Am scotocit buzunarele pana am gasit o moneda si fara sa ma mai opresc am aruncat-o si mi-am zis in gand : “Maine vreau sa mor!” Am plecat de acolo fara sa ma mai uit in urma. Lacrimile mi se scurgeau pe obraz si inca nu realizam ce am facut. Am ajuns acasa, m-am asezat in folotiu cu o cana de ciocolata calda in mana, si am atipit. M-am trezit cu inima batandu-mi mai tare ca deobicei, cu cana rasturnata peste ziarul pe al carui prima pagina era scris : “ Astazi, 28 decembrie 2008, faimoasa noastra actrita, Oana Petrescu ne-a parasit pentru o viata mult mai buna. Nu stim ce s-a intamplat, nimeni nu stie. Irina Ilie (prietena cea mai buna a Oanei) declara: “Nu stiu ce s-a intamplat, sunt absolut uluita. Este un soc enorm pentru mine, atat cat si pentru familia si restul prietenilor ei. Era prietena mea de suflet, am iubit-o, o iubesc si o voi iubi intotdeauna. Sper ca acolo unde e acum, sa fie un loc mai bun”…”.
Simteam cum mi se taie picioarele, era vorba de mine, dar cum? Eu sunt aici. M-am ridicat si m-am dus la oglinda, dar in oglinda a rasarit reflexia Irinei, m-am intors sa o iau in brate si sa ii strig cat de mult ma bucura ca e aici, dar nu m-am facut simtita, nu eram aici, si totusi? Ce era cu tot ce simteam, ce era cu corpul meu inca existent? Ce se intamplase? Atunci mi-am amintit de dorinta. Murisem. Si totusi, mortii au o inima?
Draga jurnalule,
Astazi m-am hotarat sa renasc. Am decis sa imi iau viata in dinti si sa incep o alta poveste. Si uite ca Zeii sunt de accord cu mine. M-am hotarat sa ma plimb. Era asa de frumos afara, in plus era si sambata, si mai era si ziua mea. Asa ca am facut tot posibilul sa ies macar pentru o ora. Ma plimbam prin linistea fulgilor de nea care imi cantau “la multi ani”. Nu stiam in ce parte sa o iau asa ca am inchis ochii si am lasat destinul sa aleaga pentru mine. Exact ca la ruleta ruseasca ,am luat-o spre necunoscut. Am ajuns in fata restaurantului meu preferat, dar spre uimirea mea l-am ocolit. Ma luase un tremur vag, probabil eram prea subtire imbracata, chiar incepusem sa cred ca a fost o idee rea sa ies. Atunci am ajuns in fata fantanii superbe in care obisnuiam sa aruncam monede si sa ne punem cate o dorinta. Am scotocit buzunarele pana am gasit o moneda si fara sa ma mai opresc am aruncat-o si mi-am zis in gand : “Maine vreau sa mor!” Am plecat de acolo fara sa ma mai uit in urma. Lacrimile mi se scurgeau pe obraz si inca nu realizam ce am facut. Am ajuns acasa, m-am asezat in folotiu cu o cana de ciocolata calda in mana, si am atipit. M-am trezit cu inima batandu-mi mai tare ca deobicei, cu cana rasturnata peste ziarul pe al carui prima pagina era scris : “ Astazi, 28 decembrie 2008, faimoasa noastra actrita, Oana Petrescu ne-a parasit pentru o viata mult mai buna. Nu stim ce s-a intamplat, nimeni nu stie. Irina Ilie (prietena cea mai buna a Oanei) declara: “Nu stiu ce s-a intamplat, sunt absolut uluita. Este un soc enorm pentru mine, atat cat si pentru familia si restul prietenilor ei. Era prietena mea de suflet, am iubit-o, o iubesc si o voi iubi intotdeauna. Sper ca acolo unde e acum, sa fie un loc mai bun”…”.
Simteam cum mi se taie picioarele, era vorba de mine, dar cum? Eu sunt aici. M-am ridicat si m-am dus la oglinda, dar in oglinda a rasarit reflexia Irinei, m-am intors sa o iau in brate si sa ii strig cat de mult ma bucura ca e aici, dar nu m-am facut simtita, nu eram aici, si totusi? Ce era cu tot ce simteam, ce era cu corpul meu inca existent? Ce se intamplase? Atunci mi-am amintit de dorinta. Murisem. Si totusi, mortii au o inima?
