Hipnoză de toamnă

E-o linişte plătită-atât de scump
Şi e o pace de sorginte sfântă
De se aude tăinuit cum cântă
Mătasea în ştiuleţii de porumb.

Colinele se-ntunecă de cai,
Amărăciunea toamnei reînvie
Şi cade sufletul din ciocârlie
Pecetluind ţâţânile din rai.

Dinspre poteci de purpură subţire
Se cântă imnul nunţilor de cerbi,
Cerboaice senzuale fată-n ierbi
Şi reîncep legende să respire.

Orfeu, curând, va fi răpit de sterpi
Şi-nchis într-un azil de patru lire.

Adrian Păunescu

Lumea in culori de toamna.

Astazi m-am trezit cu un galben clar ce-mi lumina fata. Zambetul mi-a aparut instantaneu cand ti-am vazut chipul. Cu un “buna dimineata” soptit la ureche si dulcele tau sarut am invatat sa vad viata diferit. Ma ametesti la fiecare firimitura de vorba pe care mi-o adresezi. Cu un simpu “te iubesc”, imi intorci lumea cu susu’n jos. Ma joci ca pe o marioneta….dar ce sa fac? Incerc sa uit, sa iert si sa te iubesc, dar daca n’o sa pot? Daca o sa intervina iar “soarta” nenorocita si iar imi vor fi spulberate visele… Culorile nu sunt de ajuns, avem nevoie de caldura…de caldura iubirii pe care am fi putut-o emana prin toti porii pielii.. Dar oare meritam sa ne pictam idila in culori de toamna?