Bittersweet

E greu. E greu sa fiu aici, fara tine. Defapt e doar greu sa fiu aici. Aici e imbibat pana in maduva oaselor de noi, inca mai traim printre pavelele orasului, mirosul tau inca mai pluteste prin aerul primavaratic, si parca inca ma mai alinti cu caldura soarelui. E un masochism dulce, dar in esenta o durere inconfundabila..Probabil ca de asta nu-mi place sa vin aici, si chiar daca mi-e dor de mirosul “de acasa”, distanta e mai sanatoasa. Intrebarea grea e: pentru cat timp?, iar raspunsul e ca la un contract de 2 lei: “nedeterminat”…

Doar azi.

Astazi  mi-am lasat masca deoparte, si m-am simtit din nou aceeasi copila, cu bujori, cu plete-n vant, care credea in dragoste si mai ales in adevar. Sper ca intr-o buna zi, sa pot repeta experienta, dar de maine incepand, imi recuperez masca cruda si stearsa. Cine va sti sa priveasca sub ea, o sa merite tot efortul.

Culeg amintiri.

Am simtit din nou aerul usor, si in acelasi timp tare, al dragostei. Dragostea de casa, de oameni, de cotidian, de trecut.  Odata cu adierile usoare are aerului primavaratic rulau amintiri, momente, sentimente pe care le-am aruncat intr-o groapa adanca, un fel de iad propriu, un loc de unde am iesit plina de ranchiuna si pacate. Odata cu primavara, parca am inflorit si eu, si pe langa spinii si gropile ranilor ulterioare au aparut si noi boboci. Mi-au incoltit in suflet raze de speranta ce s-au infiripat mai adanc decat orice radacina. Speranta de a putea regasi macar o parte din ceea ce eram, pentru ca aici m-am pierdut, aici mi-am construit masca la care n-am renuntat nici macar o singura data.