Am simtit din nou aerul usor, si in acelasi timp tare, al
dragostei. Dragostea de casa, de oameni, de cotidian, de trecut. Odata cu adierile usoare are aerului
primavaratic rulau amintiri, momente, sentimente pe care le-am aruncat intr-o
groapa adanca, un fel de iad propriu, un loc de unde am iesit plina de
ranchiuna si pacate. Odata cu primavara, parca am inflorit si eu, si pe langa
spinii si gropile ranilor ulterioare au aparut si noi boboci. Mi-au incoltit in
suflet raze de speranta ce s-au infiripat mai adanc decat orice radacina.
Speranta de a putea regasi macar o parte din ceea ce eram, pentru ca aici m-am
pierdut, aici mi-am construit masca la care n-am renuntat nici macar o singura
data.
