Cineva m-a
întrebat de curând, care e cuvântul care mă caracterizează cel mai bine.
Am răspuns: ”puternică”.
Am luptat
așa de mult, să fiu puternică, să rezist curentului, mai ceva ca Ana lui Manole. Nu mi-am dat seama însă, că am dus puterea asta într-o altă extremă.
În lupta mea de a fi puternică, am uitat să-mi permit să greșesc și mai ales să-i
permit și copilului din mine să mai ia câte o gura de aer proaspăt. Da. Tot ce
am vrut a fost să fiu puternică, să fiu matură, și am ajuns conservatoare.
Cred că aerul
ăsta de munte mă face să gândesc mai limpede.
Sau poate toate amintirile unui
eu pierdut, au început să cadă odată cu fulgii de zăpadă. Sau poate pur și simplu
ziua mea a avut gust de libertate. Libertatea de a fi imatur, liberatea de a
iubi fără temeri, libertatea de a greși și mai ales plăcerea de a repeta
greșeli.
Sau poate e
decembrie de vină.
Sau eu.
Sau el.
