Asa cum eram, te-am iubit. Ceea ce nu se poate spune despre tine. Am un million de intrebari, ale caror raspunsuri probabil nu le voi afla niciodata. De ce?de ce eu? De ce asa? De ce atunci si nu niciodata?! Se pare ca a fost mana destinului ca niciodata sa nu putem fi fericiti, sau poate au fost greselile noastre? Sau poate niciouna dintre astea, poate asa ai vrut sa fie. Probabil niciodata nu va fi bine, sau poate ca acum mi-e bine si sunt prea oarba ca sa vad. Totusi eu sper intr-un soare mai cald pentru mine. Pentru ca acum am ramas doar eu. Eu si umbra ta.

Multumesc.

Îți mulțumesc în primul rând pentru ca esti întotdeauna aici, și pentru că oricând am nevoie, mă iei în brațe si îmi spui un sincer „te iubesc” și asta conteaza mai mult decât orice pentru mine.

Multumesc!

Cuvinte din suflet.

Satula de promisiuni desarte, si la fel de pline de praf ca si sufletul tau. Pe zi ce trece parca mi se deschid ochii si mai larg decat de obicei, si vad lumea din nou in multi-D. Pana acum eram doi, eu si cu tine, si nimic nu se contura pe langa. Acum vad ca exista atatea lucruri frumoase care ma asteapta si care ma iubesc, cu sau fara sa-mi spuna. Acum nu mai am motive sa fiu trista. Trebuie sa incetez o data pentru totdeauna sa fiu masochista si sa ma gandesc la mine. Mi-e mila de inima mea, cel putin ar trebui sa-mi fie. Nici nu stiu cum mai bate dupa atatea hopuri, cred ca are o vointa extrema…si cred…da..inca mai cred…cred ca ar trebui sa ii impartasesc vointa. DA. De astazi incepand am sa fiu bine. [ce prostii mai spui!, n-ai putut sa fii bine 3 ani la rand si ai sa fii acum?---Uite da!Sunt, nu am fost, dar voi fi bine.Pot, vreau sa pot, trebuie sa pot.Este absolute necesar sa pot. Mai necesar ca apa si ca aerul.] Si sper sa reusesc. Eu iti tin pumnii, si sper sa-ti faci un bine.

Semnat eu, (acea parte pe care mereu ai ignorant-o, si acum spera sa n-o mai faci)

catre tine.

Dragul meu,

Iti scriu aceste cuvinte, pentru a-mi usura sufletul. Te-am iubit.Te-am urat. Te-am adorat. Am facut toate astea in timp ce am crezut cu ardoare in noi. Acum nu mai stiu cum arata nici soaptele tale, nici visele noastre. As vrea sa nu-mi mai amintesc numele tau, numele care odata m-a facut asa de fericita, numele care il rosteam cu dor. Numele acelei voci pe care o asteptam in fiecare seara sa-mi spuna noapte buna, si sa ma sarute de fiecare data diferit. Ecoul relatiei noastre e fad, insipid, parca nimic nu a mai ramas, decat urme adanci gravate pe linia destinului. Am ajuns la un drum inchis. A trebuit sa ocolesc si sa-mi caut calea pentru ca odata cu tine, m-am pierdut si pe mine. Iti promit iubitule, ca am sa-ti mai scriu cand ma regasesc. Poate ai sa te bucuri, sau poate n-ai sa afli niciodata de scrisoarea asta. Poate am sa revin in orasul amintirilor noastre, si am sa trec prin poarta zugravita de amandoi, poarta prin care am iesit odata plangand, dar pe care iti promit, ca am sa ma intorc doar cu zambetul linistii pe buzele mele. N-o sa-mi mai fie teama de ce mi-ai putea face. N-o sa ma mai doara sunetele inimii mele, n-o sa mai fiu tangibila pentru tine.

PS: Dorul e din ce in ce mai mare. Si de aceea prefer o tigara. E ca un buton de reset, si in acelasi timp ca un scut imaginar.

Cu (inca) respect,

Eu.