Cine suntem noi, adolesentii? Hm…poate niste chestii ce traiesc prin prisma unei adunaturi de atomi si particule genetice..poate nu..

Cine ar sti sa ne spuna exact? Cum ma definesc eu? Care e definitia mea, da eu… daca fiecare e diferit, atunci eu ce sunt? O fiinta extraterestra? Ar fi o banuiala, asa s-ar explica multe, dar totusi… nu prea ar fi posibil, dat fiind faptul ca mama s-a nascut in Romania, desi cateodata pare a fi turca, totusi sunt 97% sigura ca e romanca…iar tata, cam la fel, doar se potrivesc…deci? Ce am rezultat a fi eu?

Un amestec de celule moarte care se inmultesc cu fiecare picatura de timp care trece peste varfurile degetelor mele..

Cu fiecare cuvant scris, o secunda moare, si totusi ma simt mai vie ca niciodata…asta inseamna sa fii adolescent, sa traiesti fara a’ti fi frica de timp, sa simti ca zbori chiar si atunci cand dormi si sa tresari cand simti ca te prabusesti, niciodata sa nu ajungi jos, asta e de fapt scopul nostru…

Suntem modelati in asa fel, suferim mult, dar nu ne dam batuti, totul ne afecteaza dar nimic nu e in realitate important pentru noi, iubim si totusi uram pe cei ce ii iubim, ii uram ca au primit dragostea noastra, ca ne-au furat o parte din suflet, suntem fiinte complicate, care totusi isi pierd din farmec odata cu trecerea timpului…

Timpul omoara..sugruma tot ce ii trece prin degetele’i subtiri…ne exfoliaza tot ce avem mai special, mai altfel, si din tot ce suntem noi, fiinte extraterestre cu caracteristici umane, picati din nustiu care nava esuata prin cosmos, terminam a fi normali, a fi seriosi, a avea responsabilitati…