Eram doar eu, doar eu si fulgii aia nesuferiti pe care nu’i intereseaza ca se izbesc de fiecare particica a corpului meu..doar eu, fara nicio umbra de a ta, fara niciun sunet al pasilor tai, totul e obscur, nici macar parfumul nu ti-l mai simt..unde esti?
Te strig, dar niciun raspuns, doar ecoul buzelor mele se mai aude in casa noastra, da casa in care am locuit atatia ani, casa care ne-a impartasit fericirea..da..fericirea, deja incep sa rad cand spun cuvantul magic, fericire, ce simplu suna, si defapt ce complicat este, nici nu imi vine sa cred, s-a terminat, si tu pleci si nici macar nu te uiti in urma, ma lasi priponita de aceeasi usa pe care de multe alte ori era lipit un biletel :“ te iubesc , esti ingerul meu”. Ha! Si cat de aproape eram sa te cred, nici nu stii..si totusi, ce s-a intamplat? De ce?
Strig in linistea mortala din dormitorul nostru, te strig pe tine..dar degeaba..raspunsul mi-l dau singura. Orgoliu, da, si inca cum, avem un orgoliu mai mare decat zidul chinezesc si dominatia comunista la un loc, da, stiu, am dreptate…si ma uit la fotografia ta, si nu te mai gasesc, parca e o fantasma..da, probabil asta ai si fost, ai fugit cand s-au complicat putin lucrurile, asta da dovada de cine esti ..dar nu te invinovatesc, probabil si eu as fi facut la fel daca tu erai la fel de complicat ca si mine, dar ce sa fac..asta sunt eu.. si asa voi ramane..
Mereu a ta,
S.
